Amplă acțiune de împădurire, lângă municipiul Buzău!

de Stiri Buzau Media

A fost o amplă mobilizare de forțe, joi, 16 aprilie, nu departe de
municipiul Buzău, în zona pădurii Frasinu. Este vorba despre o acțiune
de împădurire organizată de Direcția Silvică Buzău în cadrul
campaniei „Luna plantării arborilor”.

Inițiativa Direcției Silvice a mobilizat zeci de persoane de la mai
multe instituții, de la reprezentanți ai Gărzii de Mediu, Direcției de
Mediu și ai Prefecturii, până la jandarmi, pompieri și reprezentanți
ai unor unități de învățământ din județ. Înarmați cu echipamente de
protecție, unelte adecvate și puieți forestieri pregătiți de
organizatori participanții au plantat în numai câteva ore peste 1.000
de puieți de frasin.

Printre cei care au răspuns prezent inițiativei Direcției Silvice s-au
numărat și peste 20 de polițiști, dar și elevi ai Școlii Gimnaziale
din Gălbinași, care au primit, cu această ocazie, adevărate lecții
practice despre grija față de natură.