A venit primăvara, au apărut și căpușele. Au constatat-o pe pielea lor
15 buzoieni, care s-au prezentat, în ultima săptămână, la Unitatea de
Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, după ce au fost muşcați de
insecte. Cei mai mulți au mărturisit că au fost înțepați de insecte în
timp ce se aflau la grătar, în pădure sau la plimbare prin parcuri.
Medicii Spitalului Județean se așteaptă la o creștere a numărului
cazurilor de persoane mușcate de căpușe în următoarea perioadă, în
condițiile în care tot mai mulți buzoieni se vor îndrepta, la sfârșit
de săptămână, către zonele cu verdeață.
Este și motivul pentru care Primăria Buzău a demarat prima etapă de
dezinsecție din municipiu, din acest an. Acțiunea se va realiza la
sol, în toate cartierele și parcurile din oraș, și are drept scop
combaterea tuturor insectelor, dar în special a căpușelor. Lucrările
au început astăzi, 23 aprilie, cartierul Crâng și se vor încheia, pe
29 aprilie, în cartierele Dorobanți, Poștă, Mihai Viteazu,
Transilvaniei și Simileasca. Ca și în anii anteriori, substanța
folosită este Flytrin și este avizată de Ministerul Sănătății.
Acțiunea se va desfășura după un program stabilit, între orele 05.00 –
10.00, însă, dacă vremea va fi nefavorabilă, activitatea programată în
ziua respectivă se va executa în ziua următoare, care permite
efectuarea lucrărilor în condiții optime.
Medicii epidemiologi atrag atenția că mușcătura de căpușă poate fi
periculoasă dacă nu este tratată așa cum trebuie. De aceea, ei
recomandă persoanelor care au fost muşcate de astfel de insecte să nu
se trateze acasă, ci să se adreseze unui medic de specialitate în
primele 24 de ore pentru a beneficia de tratamentul profilactic.

