Marcel Ciolacu: Buzăul are o tradiție militară de care suntem mândri!

de Stiri Buzau Media

Astăzi am avut onoarea de a participa la ceremonia dedicată aniversării a
40 de ani de la înființarea Unității de Parașutiști din Garnizoana Buzău,
un moment cu o puternică încărcătură simbolică, marcat și prin acordarea
Drapelului de Luptă.
Patru decenii de existență înseamnă generații de militari care au servit
România cu profesionalism, disciplină și devotament. Drapelul de Luptă este
cea mai înaltă recunoaștere a identității, tradiției și onoarei unei
unități militare și un simbol al misiunii pe care aceasta o îndeplinește în
slujba țării.
Buzăul are o tradiție militară de care suntem mândri, iar oamenii care
poartă uniforma militară merită întreaga noastră apreciere pentru
responsabilitatea și dedicarea cu care își îndeplinesc misiunea.
Le transmit militarilor unității sincere felicitări pentru această
aniversare și le doresc mult succes în continuarea activității, sub semnul
onoarei, al curajului și al respectului față de Drapelul României.