Oana Matache: 𝐓𝐨𝐭𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐦𝐚̆𝐭𝐚𝐬𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚 𝐬̦𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚

𝐄𝐱𝐭𝐫𝐞𝐦𝐢𝐬̦𝐭𝐢𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐬̦𝐢 𝐧𝐮𝐦𝐞𝐬𝐜 𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐞𝐧𝐢𝐢
𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐬𝐮𝐩𝐮𝐧 𝐯𝐨𝐢𝐧𝐭̦𝐞𝐢 𝐥𝐨𝐫
,,𝐞𝐱𝐭𝐫𝐞𝐦𝐢𝐬̦𝐭𝐢”
Încă primesc presă din Germania, după anii trăiți acolo. Am citit astăzi că
la Erfurt, în estul Germaniei, chiar locul unde am trăit o vreme și unde
l-am
adus pe lume pe unul din copiii mei, weekendul acesta s-au ciocnit două
Europe.
Înăuntru, Alternativa pentru Germania, partid perceput ca extremist și
neo-nazist, își ținea congresul național, pregătindu-se să-și realeagă
co-liderii Alice Weidel și Tino Chrupalla și să proiecteze o imagine de
unitate , imaginea unui partid care a devenit cea mai mare forță de
opoziție din Bundestag. Afară, mii de protestatari s-au ciocnit cu forțele
de ordine. Iar deasupra tuturor , o coincidență pe care istoricii nu au
putut să o treacă cu vederea: se împlinesc o sută de ani de la o reuniune a
Partidului Nazist ținută în apropiere, cea care a consolidat puterea lui
Hitler asupra mișcării fasciste. AfD respinge acuzația că data ar avea vreo
încărcătură simbolică.
Nu, nu se întorc anii 30. Nu asta se întâmplă. Ceea ce se întâmplă e,
într-un fel, mai subtil și tocmai de aceea mai greu de combătut.
𝐕𝐞𝐜𝐡𝐢𝐮𝐥 𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢𝐬𝐦 𝐚 𝐜𝐮𝐜𝐞𝐫𝐢𝐭
𝐬𝐨𝐜𝐢𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐟𝐫𝐢𝐜𝐚 𝐝𝐞 𝐝𝐮𝐫𝐞𝐫𝐞. 𝐂𝐞𝐥
𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐞 𝐧𝐚𝐬̦𝐭𝐞 𝐚𝐜𝐮𝐦, 𝐮𝐧𝐮𝐥 „𝐝𝐞 𝐦𝐚̆𝐭𝐚𝐬𝐞”,
𝐜𝐮𝐜𝐞𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐦𝐚𝐧𝐢𝐩𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐫𝐚𝐠𝐨𝐬𝐭𝐞𝐢
𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐥𝐚̆𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐟𝐫𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞
𝐝𝐞 𝐝𝐢𝐬𝐜𝐨𝐧𝐟𝐨𝐫𝐭. 𝐍𝐮 𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐜𝐮 𝐜𝐢𝐳𝐦𝐞 𝐬̦𝐢 𝐭𝐚𝐧𝐜,
𝐜𝐢 𝐜𝐮 𝐚𝐥𝐠𝐨𝐫𝐢𝐭𝐦 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐬𝐞𝐧𝐭𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭, 𝐜𝐮
𝐭𝐞𝐡𝐧𝐢𝐜𝐢 𝐝𝐞 𝐚 𝐧𝐞 𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧𝐞𝐧𝐭 𝐝𝐢𝐯𝐢𝐳𝐚𝐭̦𝐢,
𝐢̂𝐧𝐭𝐨𝐫𝐬̦𝐢 𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐢̂𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫𝐥𝐚𝐥𝐭̦𝐢 , 𝐜𝐮
𝐢𝐝𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐚 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐮𝐧 𝐠𝐫𝐮𝐩 𝐚𝐧𝐮𝐦𝐞 𝐯𝐫𝐞𝐚 𝐛𝐢𝐧𝐞𝐥𝐞
𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐢, 𝐜𝐚̆ 𝐜𝐞𝐢 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧𝐜𝐢𝐨𝐬̦𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭
𝐫𝐞𝐭𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐳𝐢, 𝐜𝐚̆ 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚̆𝐦
𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐚 𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐥𝐚 𝐢̂𝐧𝐝𝐨𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐛𝐢𝐧𝐞𝐥𝐞-𝐬𝐮𝐩𝐫𝐞𝐦
𝐚𝐝𝐮𝐬 𝐝𝐞 𝐞𝐢;
𝐫𝐞𝐭̦𝐞𝐭𝐚 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐮𝐢 𝐩𝐫𝐞-𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢𝐬𝐦 𝐚𝐫𝐞
𝐢𝐧𝐠𝐫𝐞𝐝𝐢𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐞 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐦 𝐧𝐮𝐦𝐢 𝐜𝐮
𝐩𝐫𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐞.
𝐏𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐢𝐧𝐠𝐫𝐞𝐝𝐢𝐞𝐧𝐭: însingurarea și atomizarea socială.
Categorii întregi de oameni, in România. în estul Germaniei, în multe alte
tari europene, se simt neauzite, nedreptățite, nereprezentate politic și
social. Acest extremism de care se tot discută ca și cum a apărut din neant
crește pe fondul nemulțumirii alegătorilor față de felul în care guvernele
gestionează economii stagnante, disprețul pentru anumite categorii sociale,
migrația- mai mult in Vest ca la noi, încă! Dar a început și la noi.
𝐀𝐥 𝐝𝐨𝐢𝐥𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐠𝐫𝐞𝐝𝐢𝐞𝐧𝐭: 𝐩𝐢𝐞𝐫𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚
𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐢̂𝐧 𝐜𝐞𝐥𝐚̆𝐥𝐚𝐥𝐭 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧
𝐢𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭̦𝐢𝐢.
𝐀𝐥 𝐭𝐫𝐞𝐢𝐥𝐞𝐚: 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐚𝐠𝐚𝐧𝐝𝐚 𝐬̦𝐢
𝐝𝐢𝐬𝐩𝐨𝐧𝐢𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐚 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞
𝐦𝐢𝐧𝐜𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐮𝐭𝐢𝐥𝐞. Nu minciunile gogonate , acelea se
demontează singure , ci minciunile confortabile, cele care ne spun exact ce
vrem să auzim despre cine e de vină. Cineva ne spune repetitiv cine sunt
dușmanii.
Scriitorul american Rod Dreher, care cina, acum câțiva ani, cu o familie de
ruși ortodocși dintr-o suburbie a Moscovei povestește ín excelenta sa carte
,,Să nu trăiești în minciună” (Live Not by Lies), discuția cu ei.
„Nu înțeleg cum a putut crede cineva ce promiteau bolșevicii”, a spus el
Bătrânul din capul mesei i-a răspuns cu trei sute de ani de istorie: elite
bogate și puternice și-au tratat țăranii doar cu puțin mai bine decât pe
animale. Bolșevicii erau răul întruchipat, a încheiat el , dar se putea
vedea de unde au venit. Au fost acceptați ca alternativă disperată la
tratamentul celorlalți.
Aceasta e lecția pe care Europa de azi refuză cu obstinație să o învețe.
Extremismul nu cade din cer. Crește din pământul pe care l-am lăsat
pârloagă: din regiuni abandonate, din oameni tratați ca cifre statistice,
din decenii în care a pune anumite întrebări te costa mai mult decât
valorau răspunsurile.
Și mai e o lecție, foarte utilă; a lui Soljenițîn, scrisă chiar în ziua
arestării sale, în februarie 1974: tirania nu se sprijină doar pe forță
brută. Supraviețuiește pentru că oamenii acceptă să participe la minciună ,
din frică, din comoditate, din oboseală morală. Antidotul lui era dezarmant
de simplu: nu ni se cere să ieșim în piață să strigăm adevărul; ni se cere
doar să refuzăm să spunem , să susținem și să propagăm ceea ce nu gândim.
Când am plecat din Germania, am lăsat in urmă o țară in care Bisericile au
devenit cluburi de noapte, in care regulile erau pentru toti in afară de
imigranții din Asia si Africa , care aveau voie orice, inclusiv să
răstoarne ordinea socială a Germaniei. Am fost martora unor abuzuri
incredibile pe străzile unor orașe care odinioară erau floarea cea vestită
a culturii și civilizației europene.
𝐀𝐬𝐭𝐚 𝐢̂𝐧𝐬𝐞𝐚𝐦𝐧𝐚̆, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚 𝐬̦𝐢
𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟔 𝐫𝐞𝐟𝐮𝐳𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚 𝐫𝐞𝐩𝐞𝐭𝐚
𝐦𝐢𝐧𝐜𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐨𝐫𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐮𝐧𝐮𝐢
𝐞𝐬𝐭𝐚𝐛𝐥𝐢𝐬𝐡𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐟𝐞𝐫𝐚̆ 𝐬𝐚̆
𝐞𝐭𝐢𝐜𝐡𝐞𝐭𝐞𝐳𝐞 𝐨 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐚𝐭 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭
𝐩𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐚̆ 𝐦𝐨𝐫𝐚𝐥𝐚̆, 𝐢̂𝐧 𝐥𝐨𝐜 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐛𝐞
𝐝𝐞 𝐜𝐞 𝐥-𝐚 𝐩𝐢𝐞𝐫𝐝𝐮𝐭.
𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚 𝐢-𝐚 𝐢̂𝐧𝐭𝐨𝐫𝐬 𝐬𝐩𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐋𝐮𝐢 𝐃𝐮𝐦𝐧𝐞𝐳𝐞𝐮, 𝐚
𝐢̂𝐧𝐭𝐨𝐫𝐬 𝐬𝐩𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐬𝐞
𝐫𝐞𝐠𝐚̆𝐬𝐞𝐬𝐜 𝐢𝐧 𝐢𝐝𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐚 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐯𝐨𝐢𝐧𝐭̦𝐚
𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐚̆𝐭𝐚𝐬𝐞, 𝐜𝐚𝐫𝐞 , 𝐚
𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐮𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐭̦𝐞𝐚𝐬𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐥𝐚 𝐧𝐨𝐢. 𝐒̦𝐢 𝐧𝐮, 𝐧𝐮
𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐚̆ 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢.
𝐀𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐞 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞
𝐧𝐮𝐦𝐞𝐬𝐜 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭 𝐬𝐚𝐮 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭 𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐞𝐧𝐢𝐢
𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐨𝐫𝐝 𝐜𝐮 𝐞𝐢 și 𝐜𝐮 𝐚𝐠𝐞𝐧𝐝𝐚
𝐥𝐨𝐫 ,,𝐞𝐱𝐭𝐫𝐞𝐦𝐢𝐬̦𝐭𝐢”
𝐜𝐡𝐢𝐚𝐫 𝐞𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐳𝐚𝐧𝐢𝐢
𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐚̆𝐭𝐚𝐬𝐞 !