Cimitirul Municipal, din Buzău, gata la sfârșitul lunii august!

de Stiri Buzau Media

Pregătirile pentru recepția Cimitirului Municipal, din Buzău, au
intrat în linie dreaptă. Potrivit reprezentanților Primăriei Buzău,
lucrările de amenajare sunt pe final, iar recepția finală a
obiectivului, din cartierul Micro XIV, ar putea fi făcută la sfârșitul
lunii august.

Până atunci, responsabilii Primăriei trebuie să finalizeze și
Regulamentul de funcționare a noului cimitir, document care va conține
și criteriile de care se va ține cont la repartizarea locurilor de
veci. Ulterior, Regulamentul cimitirului va fi lansat în dezbatere
publică, astfel încât buzoienii să-și exprime punctul de vedere în
privința administrării noului cimitir. De asemenea, în cadrul
dezbaterii publice cetățenii pot face propuneri și în privința
denumirii noului cimitir. Deocamdată, Arhiepiscopia Buzăului și
Vrancei a stabilit că administrarea viitorului cimitir, din punct de
vedere religios, va reveni Parohiei Parâng.

Potrivit proiectului, suprafața construită a noului cimitir, din
cartierul Micro XIV, va însuma 934 de metri pătrați, iar pe restul
terenului vor fi amenajate 3.820 de locuri de veci. De asemenea, în
proximitatea cimitirului vor fi amenajate peste 100 de locuri de
parcare. În muncipiul Buzău există, acum, patru cimitire, toate
administrate de societatea Urbis Serv: Dumbrava, Eroilor, Sfântul
Gheorghe şi cel de la Fabrica de Bere.