Adversară puternică pentru Handbal Club Buzău, în semifinalele
Supercupei României la handbal masculin, competiție care va deschide
oficial noul sezon și în care se înfruntă cele mai bune patru echipe
ale stagiunii trecute. Potrivit tragerii la sorți efectuate la sediul
Federației Române de Handbal, formația buzoiană va întâlni CSM
București, în cealaltă semifinală urmând a se înfrunta Dinamo
București și SCM Politehnica Timișoara.
Supercupa masculină ar urma să aibă loc în perioada 21-22 august, iar
cea feminină pe 22 și 23 august, iar cluburile interesate să
găzduiască evenimentul au la dispoziție o săptămână pentru a depune
ofertele de organizare. Cel mai probabil, la fel ca și anul trecut,
întrecerile vor avea loc la Bistrița.
Handbal Club participă pentru a doua oară consecutiv la Supercupei
României. Anul trecut, echipa buzoiană a ratat dramatic calificarea în
finală, scor 27-28, în fața celor de la Minaur Baia Mare, după un meci
extrem de disputat și echilibrat, decis în ultimele secunde. Buzoienii
au încheiat competiția pe locul al patrulea, după ce au fost învinși
și în finala mică.
În acest an, Handbal Club are însă ambiții mult mai mari, chiar dacă
în semifinale va întâlni pe CSM București, o echipă cu pretenții în
viitoarea stagiune. Indiferent însă de rezultat, Supercupa va fi
pentru formația buzoiană un bun test oficial înaintea unui sezon
extrem de încărcat, cu meciuri tari, atât în Liga Națională, cât și în
cupele europene.

