Buzoienii sunt invitați, la finalul acestei luni, la un festival cu
totul special: Buzău Wine Fest. Evenimentul va avea loc între 28 și 30
august 2026, în comuna Pietroasele, chiar în Zona Tezaur, acolo unde a
fost descoperită celebra „Cloșcă cu puii de aur”.
Pe parcursul celor trei zile ale festivalului, vizitatorii se vor
bucura de experiențe culinare deosebite, care se vor îmbina armonios
cu vinurile din renumita regiune viticolă a României, Dealul Mare.
Evenimentul va debuta spectaculos cu celebrul obicei al zdrobirii
strugurilor cu picioarele de către tinerele fete de măritat. Pe
parcursul festivalului, participanții vor avea ocazia să descopere
vinurile cramelor buzoiene, să guste din delicioase preparate
tradiționale, dar și să admire produse artizanale. Expozițiile și
demonstrațiile dedicate meșteșugurilor specifice zonei, vor întregi
atmosfera unică a evenimentului.
Festivalul marchează și o premieră, fiind rezultatul parteneriatului
dintre Organizația de Management al Destinației Județul Buzău și
Centrul Județean pentru Artele Spectacolului și Cultură „George
Ciprian”, o colaborare care își propune să inaugureze o nouă direcție
de promovare integrată a turismului și culturii.

