Râmnicenii sunt invitați să participe, vineri, 14 august, în Ajunul
Sărbătorii “Adormirea Maicii Domnului”, la Procesiunea religioasă cu
Epitaful Maicii Domnului, eveniment ajuns la cea de-a XVII-a ediție.
La ora 17.00, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul
Buzăului și Vrancei, va oficia o slujbă religioasă la Biserica cu
hramul “Adormirea Maicii Domnului”, iar de la ora 20.30, va avea loc
Procesiunea religioasă pe străzile Râmnicului, pe același traseu din
anii trecuți: Strada Pieței – Bulevardul Digului – Strada Mihai
Eminescu – Rond Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” – Primărie –
Strada Principele Ferdinand – Strada Primăverii și revenire la
biserică.
Anul acesta se sărbătoresc 587 de ani de la atestarea documentară a
Râmnicului. Cea mai veche mențiune documentară a numelui de „Râmnicu
Sărat” descoperită până acum, datează din 8 septembrie 1439. ,,Zilele
municipiului Râmnicu Sărat,, se sărbătoresc, în fiecare an, în
apropierea zilei de 15 august, de Sfânta Maria Mare, Maica Domnului
fiind proclamată oficial ocrotitoarea orașului.
Râmnicenii, invitați la tradiționala procesiune religioasă cu Epitaful Maicii Domnului!

