La Buzău nu sunt motive de îngrijorare privind finalizarea la termen a
proiectelor finanțate prin Programul Național de Redresare și
Reziliență. Este constatarea reprezentanților Prefecturii Buzău în
urma unei ședințe cu reprezentanții administrațiilor locale unde se
derulează proiecte prin P.N.R.R.
Discuțiile și analiza fiecărei investiții în parte au arătat că toate
cele 14 proiecte P.N.R.R. aflate în derulare, în județul Buzău, se
încadrează în termenele stabilite pentru finalizarea la termen a
lucrărilor și recepția finală, până la 31 august 2026. Este vorba
despre investiții derulate în Brăești, Breaza, Costești, Măgura,
Siriu, Topliceni, Vadu Pașii, Vernești, Vintilă Vodă, Buzău, Nehoiu,
Pătârlagele, Pogoanele și Padina. De asemenea, alte trei proiecte,
privind transformarea unor biblioteci în hub-uri moderne implementate
de Consiliul Județean Buzău în Lopătari, Scorțoasa și Vernești sunt și
ele în termen, urmând ca lucrările să fie recepționate până la 31
august 2026.
Reprezentanții Prefecturii Buzău precizează că vor continua să
monitorizeze cu atenție evoluția tuturor investiții finanțate prin
P.N.R.R. și să sprijine primăriile implicate, astfel încât să fie
finalizate la termen.
Proiectele din județul Buzău, finanțate cu bani europeni prin P.N.R.R., vor fi finalizate la termen!

