Atenție: Acces exclusiv pe bază de cartelă la 41 de platforme subterane de deșeuri din Buzău
Buzău, 20 august 2026
- 41 de platformele subterane pentru depozitarea deșeurilor municipale din zona de blocuri au fost echipate cu sistemele electronice de acces controlat
- RER SUD a predat cartele de acces tuturor Asociațiilor de Proprietari arondate, pentru a fi distribuite locatarilor
- RER Sud informează buzoienii cu privire la modalitatea de obținere a cartelelor suplimentare și reamintește regulile obligatorii de colectare separată.
- Lucrările tehnice de montare și mentenanță a sistemelor de acces sunt realizate de o firmă specializată, delegată de Primăria Municipiului Buzău.
Situația platformelor subterane în Municipiul Buzău
În zonele de blocuri din municipiului Buzău există 169 de puncte de colectare a deșeurilor, din care 87 sunt platforme supraterane cu acces liber, iar 82 sunt platforme subterane modernizate
În luna august 2026, au fost finalizate lucrările de securizare la un număr de 41 de platforme subterane, unde accesul este permis exclusiv prin scanarea cartelei magnetice.
Arondarea blocurilor la platformele subterane
Pentru menținerea unui flux optim de colectare și evitarea supraaglomerării recipientelor, fiecărei platforme îi este arondat un număr specific de blocuri, pe baza principiului proximității și a capacității tehnice de preluare.
- Fiecărui apartament îi revine gratuit o singură cartelă de acces, predată reprezentanților Asociațiilor de Proprietari pe bază de proces-verbal.
- RER Sud a montat afișe informative la fiecare scară de bloc vizată, indicând data exactă a activării sistemului de acces securizat.
- Lista completă a blocurilor arondate celor 82 de platforme subterane poate fi consultată online pe www.rersud.ro, la secțiunea UTILE.
Procedura pentru solicitarea de cartele suplimentare
În caz de pierdere, deteriorare sau solicitare a unor copii adiționale pentru membrii familiei, locatarii trebuie să se adreseze exclusiv Asociației de Proprietari de care aparțin:
- Solicitarea: Asociația de Proprietari trimite cererea oficială către RER SUD pe adresa de e-mail office@rersud.ro sau fizic, la sediul din Bd. Unirii, nr. 82, Bloc 4B, parter.
- Costul: Cartelele suplimentare costă 6 lei/bucată (TVA inclus) și sunt facturate direct Asociației de Proprietari (operatorul nu emite facturi individuale către persoane fizice).
- Livrarea: Noile cartele sunt livrate în termen de maximum 7 zile calendaristice de la confirmarea plății facturii, urmând a fi distribuite solicitanților de către asociație.
Abandonarea deșeurilor lângă platforme este strict interzisă
În urma activării noilor sisteme, s-au constatat depozitări ilegale de deșeuri pe carosabil sau pe trotuar în proximitatea punctelor de colectare, cauzate de lipsa temporară a cartelei, întârzieri de distribuire din partea asociațiilor sau erori tehnice izolate.
RER Sud face un apel ferm către toți locuitorii să nu lase deșeurile în exteriorul recipientelor. Aceste fapte generează riscuri majore de igienă publică și favorizează apariția rozătoarelor.
Sancțiuni legale: Conform Legii nr. 17/2023 (privind aprobarea OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, art. 62, alin. 1, lit. b), abandonarea sau depozitarea necontrolată a deșeurilor în spații neamenajate constituie contravenție și se sancționează cu amendă:
- 30.000 lei – 45.000 lei pentru persoane fizice;
- 50.000 lei – 70.000 lei pentru persoane juridice.
Conform informării Primăriei Buzău, platformele de colectare sunt dotate cu camere video inteligente, monitorizate în timp real de dispeceratul Poliției Locale Buzău în vederea identificării și sancționării celor care încalcă legislația.
Semnalarea incidentelor și a defecțiunilor tehnice
În cazul în care cititorul de cartelă nu funcționează sau recipientul este blocat, vă rugăm să sesizați problema la Call Center: 0374.885.690 (de luni până vineri, între orele 07:00 și 19:00).
Reguli de colectare separată a deșeurilor:
Depozitarea pe fracții se face respectând următoarele coduri de culoare:
- Verde – clopote supraterane: ambalaje din sticlă
- Galben (compartiment subteran): Deșeuri reciclabile din plastic, metal, hârtie și carton
- Maro (compartiment subteran): Deșeuri biodegradabile și resturi vegetale
- Negru (compartiment subteran): Deșeuri reziduale (menajere nereciclabile
- Containere dedicate containere amplasate lângă sau în apropierea platformelor: Deșeuri textile.
Pentru ghidul complet cu regulile de colectare a deșeurilor, vă rugăm accesați Ghidul de colectare separată a deșeurilor de pe site-ul operatorului www.rersud.ro, secțiunea UTILE.
Platformele de deșeuri și punctele de colectare din oraș sunt supravegheate video prin sisteme inteligente, iar imaginile sunt urmărite în timp real de operatorii din cadrul Dispeceratului Direcției Poliției Locale Buzău, în vederea prevenirii și sancționării depozitărilor.




