Cms. șef Ștefan Doloiu, comandant al I.P.J. Buzău cu acte-n regulă!

de Stiri Buzau Media

Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău are un comandant cu postul
obținut prin concurs. Funcția de șef al Inspectoratului de Poliție
Județean Buzău a fost scoasă la concurs, după doi ani de interimat,
iar singurul candidat a fost chiar comandantul Poliției buzoiene, cms.
șef Ștefan Doloiu. Acesta a fost împuternicit, inițial, pe acest post
doar 3 luni, însă, ulterior, mandatul i s-a prelungit. La concursul
organizat, marți, de Inspectoratul General de Poliție, cms. șef
Ștefan Doloiu a obținut nota 7,61, fiind declarat admis, nota minimă
necesară pentru a promova fiind 7.
De când se află la șefia Inspectoratului de Poliție Buzău, Doloiu s-a
concentrat pe aplicarea măsurilor preventive și combaterea
criminalității. Spre exemplu, doar în primele cinci luni ale acestui
an, polițiștii buzoieni au reținut aproape 200 de persoane, un număr
considerabil mai mare decât în anii anteriori. Atenția sportită
acordată combaterii criminalității nu este deloc întâmplătoare, având
în vedere că Ștefan Doloiu este specializat în combaterea crimei
organizate și traficul de droguri.
Cms. șef Ștefan Doloiu are 56 de ani și, în ultimii ani, a ocupat mai
multe posturi de conducere în cadrul Poliției Române. Odată cu
promovarea concursului de la Buzău, Doloiu va pierde postul din cadrul
Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, o
structură teritorială de elită din cadrul Poliției Române unde este
titular pe funcție.
Cms. șef Ștefan Doloiu a fost numit, la vârful Poliției buzoiene prin
împuternicire, la finele lunii august 2024. El îi lua locul atunci
fostului comandant Laurențiu Pantazi, care s-a pensionat. Ștefan
Doloiu face echipă la șefia IPJ Buzău, cu comisar-șef de poliție
Valentin Dorin Mirică, care ocupă funcția de adjunct al șefului
Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.