Astăzi am fost alături de elevi, profesori și părinți la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” și la deschiderea anului școlar la Puiești.
Dar acest început de an putea să arate cu totul altfel. În locul festivităților, am fi putut avea greva generală anunțată de sindicate, dacă PSD nu s-ar fi opus variantei Legii salarizării care ar fi afectat veniturile dascălilor.
Tot în această vară ne-am opus tăierii burselor sociale pentru elevii din familiile cu venituri reduse și metodologiei examenelor suplimentare la liceu, contestată puternic în societate.
De aceea, dincolo de urările frumoase de început de an, cred că avem o obligație mult mai importantă: să protejăm educația prin deciziile pe care le luăm.
Nu putem spune că educația este o prioritate și apoi să facem economii de la profesori și de la copiii care au cea mai mare nevoie de sprijin.
Le doresc elevilor mult succes, profesorilor putere și răbdare, iar părinților un an cu cât mai multe motive de bucurie și mândrie!
Un an școlar bun tuturor!
Romeo Lungu





