Doi candidați își dispută funcția de manager al Biibliotecii Județene Buzău!

de Stiri Buzau Media

Concursul pentru ocuparea postului de manager al Bibliotecii Județene
Buzău intră în linie dreaptă. Înscrierile s-au încheiat în această
săptămână, iar funcția de conducere a instituției de cultură este
disputată de doi candidați. Pentru a participa la concurs cei doi
candidați au avut obligația de a îndeplini mai multe cerințe. Ei
trebuie să aibă studii superioare în filologie, științele comunicării
sau științe administrative, o experiență de cel puțin trei ani în
aceste domenii, dar și minimum doi ani de experiență managerială sau
specializări în domeniul managementului.
Cea mai importantă etapă a concursului, analiza dosarelor de
management, va avea loc în perioada 25 septembrie – 9 octombrie. Cele
două dosare vor fi evaluate de o comisie formată din doi specialiști
din domeniu, dar și un reprezentant al Consiliului Județean Buzău.
Postul de manager al Bibliotecii Județene este vacant din 1 octombrie
2024, când Sorin Burlacu, cel care a condus instituția timp de 17 ani,
a ieșit la pensie. Funcția de manager a fost preluată apoi interimar
de Marius Bâsceanu, șeful Serviciului dezvoltarea și prelucrarea
colecțiilor, informatizare din cadrul Bibliotecii Județene.