Luceafărul Buzău nu a avut nicio șansă în fața celor de la FK Odorheiu
Secuiesc, în etapa a cincea a Ligii I de futsal, chiar dacă au jucat
pe propriul teren. Harghitenii, liderii campionatului și cu certe
pretenții la titlul de campioană, s-au impus clar, cu 1-5.
Partida din Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” a fost echilibrată, cel
puțin la început. Oaspeții au înscris primii, însă buzoieni au reușit
să egaleze. Treptat, Odorheiu Secuiesc a pus stăpânire pe joc, iar la
pauză avea déjà o diferență de două goluri: 1-3.
Luceafărul n-a reușit să țină pasul cu adversara sa nici în partea a
doua a meciului. Harghitenii au mai punctat de două ori și au stabilit
scorul final, 1-5, un rezultat care reflectă diferența de valoare
dintre cele două echipe.
Câteva decizii controversate ale arbitrilor, judecate în favoarea
oaspeților au provocat, totuși, nemulțumiri în tabăra buzoiană.
După cele cinci etape, Luceafărul Buzău, cu șase puncte, se află pe
poziția a 5-a în clasament. În următoare etapă, buzoienii vor avea din
nou un meci de foc, tot pe teren propriu, cu CSM Târgu Mureș, o altă
formație cu pretenții la primele locuri.
Luceafărul Buzău, înfrângere clară cu FK Odorheiu Secuiesc!

