Concursul pentru directorii de școli, din județul Buzău, suspendat!

de Stiri Buzau Media

Inspectoratul Școlar Județean Buzău a decis suspendarea concursului
pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din școlile
județului. Anunțul a fost făcut, luni, cu numai o zi înainte de
desfășurarea primei probe scrise a concursului la nivel național.
Decizia vine ca urmare a unei sentințe a Tribunalului Buzău din 8
octombrie, care a dispus suspendarea tuturor deciziile luate de
Inspectoratul Școlar Județean Buzău, începând din 2 septembrie,
inclusiv schimbările de directori și constituirea comisiilor de
concurs. Decizia Tribunalului era executorie, ceea ce înseamnă că
trebuia pusă în aplicare imediat. Cum metodologia concursurilor impune
ca actualul consiliu de administrație al IȘJ Buzău să aprobe comisiile
de interviu și să valideze rezultatele, continuarea procedurilor ar
determinat un risc de nulitate a rezultatelor concursului. Decizia de
suspendarea examenului afectează 195 de cadre didactice din județ ale
căror dosare fuseseră deja validate de comisii.
Anul acesta, înainte de debutul noului an școlar, întreaga conducere a
Inspectoratului Școlar Județean Buzău a fost schimbată din funcție. În
cele trei funcții de conducere au fost numite alte persoane: Geta
Manea, în funcția de inspector școlar general, iar Felicia Boșcodeală
și Liliana Șerbănică, în funcția de inspector școlar general adjunct.
La scurt timp, a fost ales un nou consiliu de administrație al IȘJ,
care a luat mai multe decizii imediate. În primul rând, au fost
schimbați din funcții șapte directori de școli și a început formarea
comisiilor pentru concursul de directori de luna aceasta.