S-au încheiat lucrările de la giratoriul de la Spătaru!

de Stiri Buzau Media

Lucrările de amenajare a sensului giratoriu de la ieșire din
localitatea Spătaru, una dintre cele periculoase și aglomerate
intersecții din județul Buzău, au ajuns la final.
Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri
Buzău, șoferii care tranzitează zona beneficiază acum de un sens
giratoriu modern și de variante de ocolire, care vor contribui la
fluidizarea traficului. Noul rond de la Spătaru înlocuiește
configurația anterioară, provizorie, realizată cu parapet lestabil, și
va permite o mai bună organizare a fluxurilor de trafic. și
contribuie la creșterea siguranței rutiere.
Odată cu finalizarea investiției, șoferii care ajung la Spătaru de pe
Drumul European 85, din zona Hanul lui Țintă, dar și cei care vin
dinspre Aleea Industriilor, din municipiul Buzău, nu vor mai intra în
sensul giratoriu, ci vor circula pe bretele separate, lucru care va
ajuta mult nu numai la fluidizarea circulației rutiere, și la
reducerea riscului de accidente. Responsabilii DRPD Buzău menționează
că valoarea lucrărilor au totalizat peste 6 milioane de lei, fără TVA.
De precizat că lucrările la noul sens giratoriu s-au executat fără
întreruperea traficului rutier, motiv pentru care au fost impuse
măsuri pentru ca circulația să aibă loc în siguranță.
Amenajarea sensului giratoriu de la Spătaru a fost așteptată ani în
șir de șoferii care tranzitează zona, intersecția fiind cunoscută
pentru manevrele dificile și riscul ridicat de accidente, mai ales în
condiții de trafic intens pe Drumul Național 2.