Performanța extraordinară a echipei Steaua București, câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni în 1986, reprezintă unul dintre cele mai importante momente din istoria sportului românesc. O generație de excepție, care a făcut România cunoscută și respectată în întreaga Europă.
Proiectul de lege privind acordarea indemnizației de merit acestor campioni a reprezentat punctul de plecare pentru un amendament pe care l-am iniția și care a fost susținut de colegii mei din PSD, prin care propunem extinderea acestei recunoașteri și către sportivii români care au câștigat cele mai importante competiții europene cu alte echipe de club din țara noastră.
România se mândrește și cu performanțe remarcabile în handbal și volei. CSM București a câștigat Liga Campionilor la handbal feminin, iar Oltchim Râmnicu Vâlcea a cucerit Supercupa Europei. Sunt performanțe care au adus bucurie românilor și au contribuit la prestigiul țării noastre.
Am considerat firesc ca toți acești campioni să se bucure de aceeași recunoaștere pentru rezultatele lor, indiferent de sportul practicat, de clubul pentru care au evoluat sau de generația din care fac parte.
Ne-am bucurat astăzi și de vizita unui grup de foste jucătoare de la CSM București și Oltchim Râmnicu Vâlcea. A fost un prilej de a discuta despre performanțele handbalului românesc și despre respectul pe care îl datorăm celor care au scris istorie pentru România.
Le mulțumesc pentru vizită și pentru tot ceea ce au realizat de-a lungul carierei!
Campionii noștri au contribuit la numele, prestigiul și reputația României. Este firesc să le recunoaștem meritele și să le arătăm respectul pe care îl merită!
Romeo Lungu


