La Râmnicu Sărat a avut loc ieri, 14 octombrie, un eveniment dedicat lui Constantin Brâncuși, în cadrul celei de-a doua ediții a Taberei de Sculptură Râmnicu Sărat Art – RăSAR.
Cu această ocazie, a fost dezvelit bustul râmniceanului Gheorghe C. Lupescu, o interpretare contemporană a lucrării „Fiul Câmpului”, realizată după opera originală a lui Constantin Brâncuși de către sculptorul râmnicean, Leontin Păun, profesor Universitar în cadrul Academiei de Arte “George Enescu” din Iași.
Programul a inclus lansarea volumului „Arta este adevărul absolut”, în prezența istoricului și criticului de artă, doamna Doina Lemny.
Le mulțumim distinșilor oaspeți, invitaților, cadrelor didactice și elevilor care au luat parte la manifestările înscrise în seria evenimentelor dedicate Anului Brâncuși.
Primăria Municipiului Râmnicu Sărat





