Victorie clară, fără emoții, pentru Metalul Buzău, în etapa a 11-a a
ligii secunde. Buzoienii s-au impus, pe teren propriu, cu 3-0, în fața
celor de la CSL Ștefăneștii de Jos, într-un meci pe care l-au
controlat în permanență.
Echipa din Crâng a început în forță partida cu ilfovenii și au deschis
relativ repede scorul. Era minutul 16, când Crețu a șutat spre poartă,
Mociu a respins mingea în față, iar Olaru, atent, a reluat în poartă
de la aproape zece metri. Același Olaru și-a mai trecut o dată numele
pe lista marcatorilor șapte minute mai târziu, în urma unei faze fixe.
Portarul oaspeților a ieșit greșit la centrare, balonul a rămas în
careu, iar stoperul Metalului a înscris cu capul.
Și în partea a doua a meciului, jocul a fost la discreția buzoienilor,
care, însă nu au mai alergat după gol. Scorul a luat, totuși,
proporții spre final în urma unei faze frumoase. În minutul 73, Opaiț
a fost găsit în dreapta, de unde a centrat excelent la bara a doua.
Saim Tudor a apărut inspirat și a trimis balonul în poartă din
apropiere.
Succes clar al Metalului, care ajunge la 21 de puncte în clasament și
privește cu optimism spre play-off. În etapa următoare, echipa
buzoiană va juca, în deplasare, cu revelația Popești Leordeni, echipă
care a urcat pe locul 3 după succesul cu CS Dinamo.

