În ritm de vals, Turneul „Pianul Călător” ajunge la Buzău pe 24 aprilie

de Stiri Buzau Media

Valsul. Cu această irezistibilă propunere muzicală, Horia Mihail pornește din nou la drum însoțit de un pian de concert, pus la dispoziție de Radio România.

Turneul Pianul Călător, ediția a VII-a, va avea loc în perioada 5 aprilie – 4 mai 2017, în 15 localități din țară și la Chișinău.

De cele mai multe ori, atunci când spunem vals ne gândim la dansul care la început a scandalizat lumea, ca apoi să o cucerească definitiv prin frumusețea și noblețea sa. Dar de această dată, ca spectatori, suntem invitați să ascultăm adevărate bijuterii muzicale ale unor compozitori precum: Schubert, Brahms, Dvorak, Chopin, Ravel, Debussy.

De șapte ani încerc să spun lumii povești muzicale. Au fost ani în care am acordat atenție unor mari compozitori, ani în care curentele muzicale au fost puse în valoare. Anul acesta, sper să fie bine primită această invitație la vals, pentru că voi prezenta piese extrem de interesante, rafinate, ce dau substanță și valoare istorică acestui gen, care este poate mai mult asociat cu serile dansante.Și pentru mine aceste turnee se transformă în povești. De la an la an,
întâlnirile cu publicul din ce în ce mai numeros mă fac să am și mai multă energie și dorință de a continua. Urmează alte mii de kilometri la volan, recitaluri aproape în fiecare seară, dar abia aștept această nouă călătorie a mea și a pianului, și sper că și publicul va fi încântat de aceste seri în ritm de vals’’,
declară Horia Mihail.

La Buzău, spectacolul va avea loc pe 24 aprilie, iar intrarea va fi liberă.

Știri despre: