O bătrână din Căldărăști a ajuns în Buzău cu o mașină de ocazie și de miercuri nu se mai știe nimic de ea

de Stiri Buzau Media

O femeie de 65 de ani, din satul Căldărăști – Pogoanele, a fost dată în urmărire la nivel național după ce miercuri a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors. Viorica Costea, diagnosticată cu Alzhaimer, ar fi fost luată la ocazie de un localnic și lăsată în Buzău în jurul orei 14,00. De atunci nu se mai știe nimic de ea.

Rudele femeii au cerut joi ajutorul Poliției, iar oamenii legii au dat-o în urmărire la nivel național. În paralel se desfășoară acțiuni de căutare în Buzău dar și în zonele limitrofe. De asemenea, apropiații bătrânei s-au mobilizat și au distribuit un mesaj pe Facebook împreună cu fotografia femeii: „Vă rog distribuiți! Dispăruta ieri in jurul orei 14:00. A fost lăsată de cineva în Buzău! Este de negăsit! Costea Vasilica, 65 de ani! Orice share ne poate ajuta să o găsim! Cine o vede să anunțe la cea mai apropiată secție de poliție!”.

Știri despre: