
Ieri poliţiştii au desfășurat 18 acțiuni, în urma cărora au fost constatate 6 infracţiuni. Din totalul infracţiunilor constatate, 1 este la regimul circulaţiei pe drumurile publice, 1 economico – financiare, 2 de natură judiciară şi 2 la alte genuri de infracţiuni.
Poliţiştii au aplicat 35 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 7 sancţiuni prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi 24 la alte acte normative.
Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii au desfăşurat acţiuni, în urma cărora au aplicat 168 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 23 permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare auto.
18 permise reținute pentru pentru nerespectarea regimului legal de viteză/Record de viteză pe DN2 E85 – 219 Km/h
În cadrul acţiunilor desfăşurate pentru conștientizarea participanţilor la trafic asupra pericolelor la care se expun atunci când nu respectă regulile de circulație, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră, au reținut 18 permise de conducere conducătorilor auto care nu respectat regimul legal de viteză.
Cea mai mare viteză, 219 km/h, a fost înregistrată de aparatul radar amplasat pe DN 2 E 85, în afara localităţii Grebănu, la volanul autoturismului fiind depistat un tânăr de 20 ani, din Bacău.
Tânăr de 20 de ani din Buzău depistat băut la volanul autoturismului
De asemenea, poliţiştii rutieri au întocmit un dosar penal pentru conducerea vehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce au depistat în trafic pe Șoseaua Spătarului, un tânăr de 20 ani la volanul unui autoturism, care în urma testării cu aparatul etilotest avea o concentraţie alcoolică de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

