Palatul Copiilor Buzău va lansa joi, 25 mai 2017, începând cu ora 17:00, la foișorul din Parcul Crâng, cel de-al treilea număr al revistei „Copilăria în cuvinte”. La eveniment vor participa elevi ai instituției de învățământ cu profil extrașcolar, părinți, cadre didactice și oficialități locale.
Revista „Copilăria în cuvinte” de anul acesta apare într-un format nou, cuprinzând 75 de pagini full-color.
Publicația oferă pagini din viaţa de elev al Palatului Copiilor Buzău, promovând activităţi care au adunat un număr mare de membri, au contribuit la dezvoltarea unor abilităţi și aptitudini și au oferit şansa elevilor de a se remarca la nivel judeţean şi naţional.
Revista se structurează pe două coordonate: prezentarea ofertei cercurilor și descrierea activităților desfășurate de elevii Palatului Copiilor, incluzând articole de presă ce reflectă realizări ale elevilor buzoieni în urma întrecerilor interne și internationale.
„Țin să vă mulțumesc pentru încrederea pe care ne-o acordați în fiecare zi, fie că sunteți profesori, părinți sau elevi, fie simpli cetățeni care înțeleg dimensiunea educației și rolul ei în formarea generației de mâine. Pentru noi, faptul că manifestați interes față de produsele muncii noastre este o onoare!”, a transmis directorul Palatului Copiilor Buzău, profesorul George Vlad.

