Situație scăpată de sub control la Rîmnicu Sărat. Zeci de tone de reziduuri petroliere s-au scurs din rezervoarele fostei rafinării, aflată în lichidare, Venus Oil Reg, devalizate de căutătorii de fier vechi sau corodate de rugină. În urmă cu două luni, administratorul judiciar ar fi renunțat la paza obiectivului, după ce de pe teren s-a vândut tot fierul vechi care putea fi valorificat. De atunci, fosta rafinărie a căzut pradă hoților care au sustras de la cărămidă din pereții clădirilor care stau să se prăbușească și până la reziduuri petroliere
Și anul trecut a fost sesizată o deversare de ulei uzat dintr-unul dintre rezervoare însă s-a dispus doar izolarea zonei în care s-a scurs substanța. De această dată, scurgerea de reziduuri este generalizată fiind afectată aproape toată suprafața pe care se întinde fosta rafinărie.
Prefectul judeţului Buzău, Carmen Ichim, a convocat marţi Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru a lua măsurile ce se impun pentru limitarea dezastrului ecologic care este, potrivit prefectului, cea mai mare poluare care a existat vreodată în judeţul Buzău şi pentru care lichidatorul judiciar şi două societăţi comerciale se vor alege cu amenzi record şi cu dosar penal pentru poluarea mediului.
Fosta rafinărie Venus Oil Reg din Râmnicu Sărat a fost închisă în anul 2007, după ce a intrat în insolvenţă, iar instanţa a numit un lichidator judiciar. O parte din rezervoarele deţinute de fosta rafinărie au fost închiriate de societatea Albina Carpatica, iar altele au fost valorificate de lichidator ajungând în proprietatea societăţii Remat Metal Service.
Nu se știe deocamdată dacă poluarea cu reziduuri petroliere a afectat doar terenul fostei rafinării în suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi sau și pânza freatică sau terenurile din jur.
„Am dispus un control la fosta rafinărie Râmnicu Sărat pentru că se deversa pe sol reziduu petrolier. Am mers la faţa locului şi am constatat că este un dezastru. Din 12 rezervoare în care societatea Albina Carpatica depozita reziduuri petroliere mai erau în picioare doar două, dar şi la alea capacele erau scoase si tot lichidul era scurs pe sol. Am dispus ca APM, Poliţia, ISU, Primăria Râmnicu Sărat şi Sistemul de Gospodărire a Apelor să facă verificări şi să ne spună din documente care este cantitatea care s-a deversat, să ia probe pentru apă şi dacă a fost infestată pânza freatică şi care e adâncimea la care a ajuns acest produs petrolier. Vreau să văd măsuri concrete însă toate cele trei societăţi Albina Carpatică, lichidatorul Venus Oil Reg şi Remat Metal Master vor trebui sancţionate. Este vorba despre sancţiuni care ajung la un miliard de lei vechi pentru fiecare societate, dar pe lângă acestea se vor alege cu dosar penal pentru poluarea mediului”, a declarat prefectul judeţului Buzău, Carmen Ichim.
Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă întruniți marți au decis ca Prefectura să contacteze urgent serviciile unei firme de specialitate pentru depoluarea zonei iar nota de plată să fie suportată de lichidatorul judiciar şi de cele două societăţi, care au deţinut rezervoare din fosta rafinărie.
Prefectul judeţului Buzău a mai dispus ca paza obiectivului să fie asigurată de către Poliţia Locală Râmnicu Sărat până când societăţile responsabile vor asigura, din nou, paza obiectivului.

