Consilierii județeni și-au dat Ok-ul pentru acordul de finanțare a Crucii Alb-Galbene

de Stiri Buzau Media

Consilierii județeni și-au însușit în ședința extraordinară de joi acordul de parteneriat pentru îngrijiri medicale în județul Buzău parafat săptămâna trecută de Consiliul Județean Buzău cu Provincia Flandra Orientală (Belgia), Fundația Crucea Alb-Galbenă Flandra (Belgia) și Fundația Crucea Alb-Galbenă România – Filiala Buzău în urma căruia atât autoritățile belgiene cât și autoritățile buzoiene se angajează să finanțeze activitatea Crucii Alb Galbene Buzău în următorii trei ani.

„Crucea Alb Galbenă a pierdut în acest an finanțarea de la Ministerul Muncii și s-a pus chiar problema încetării activității. Noi, consilierii județeni am dat o hotărâre prin care să asigurăm finanțare în acest an dar în urma discuțiilor cu autoritățile belgiene am semnat un nou acord de finanțare de 30.000 de euro pe 3 ani. Același lucru îl vom face și noi, Consiliul Județean pentru că e un serviciu bine pus la punct și sunt mulți oameni care au nevoie de îngrijiri la domiciliu. Mulțumesc pe această cale tuturor consilierilor județeni care și-au dat girul pentru finanțarea acestei activități”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.

Știri despre: