
După demolarea imobilului, suprafața respectivă va fi supusă unui amplu proces de igienizare iar apoi, în urma unei dezbateri publice, se va decide ce destinaţie va primi locaţia respectivă. ,,Acolo vom face ceva de utilitate publică. Vom face consultări publice și ce va reieși și din interesul cetățeanului și trebuie să fie ceva sustenabil, adică nu putem să facem un lucru care mai târziu să nu-l putem întreține. (…) Multă lume spune să facem un bazin olimpic, altcineva vrea să facă o piață sau un parc. Oricum vom lua hotărârea după ce vom face o consultare publică cu cetățenii, nu numai cei din municipiul Buzău, ci și cu cei din județul Buzău” a mai adăugat Petre Emanoil Neagu. Operațiunea de demolare va costa aproximativ 200.000 de euro. Din 1970 şi până la deschiderea noii Maternități, vechea unitate a funcţionat neîncetat fără reparaţii capitale.

