Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România printr-un comunicat postat pe site-ul U.N.B.R., a anunțat că a analizat propunerea de adoptare a Tabloului onorariilor minimale înaintată, în formă unitară și a stabilit „Ghidul orientativ privind onorariile minimale aferente serviciilor profesionale ale avocaților”. Potrivit documentului, noile tarife, după care se vor orienta în relațiile cu clienții, vor intra în vigoare în 30 de zile de la publicare, adică pe 30 septembrie 2017. Potrivit Legii nr. 25/2017 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, aceștia ,,pot conveni cu clienții onorarii superioare celor stabilite în tabloul onorariilor minimale adoptat de Consiliul U.N.B.R.”
„Tabloul onorariilor minimale” va fi avut în vedere și în cazul contractelor de asistență juridică încheiat prin orice mijloc de comunicare la distanță, precum și în situația în care contractul de asistență juridică ia forma unei scrisori de angajament potrivit art. 121 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat. Respectarea reglementărilor legale care consacră caracterul de recomandare al „Tabloului onorariilor minimale” pentru serviciile prestate potrivit legii de formele de exercitare a profesiei de avocat și fundamentarea reglementării pe baza legislației aplicate și în alte state ale Uniunii Europene impun verificarea impactului reglementării și îmbunătățirea permanentă a acesteia pe baza propunerilor avocaților” se mai precizează în comunicat. Pe lângă lista cu onorarii, potrivit avocatnet.ro ,,actul Consiliului UNBR cuprinde și câteva reguli de aplicare a acestor tarife minime, de exemplu:
- există doar anumite cazuri în care onorariile vor putea fi reduse: – atunci când e vorba de clienți minori sau din categoriile pentru care legile speciale prevăd facilități (reducerile vor fi de 50%); – atunci când avocatul consideră că, dacă ar cere onorariul minim, ar fi afectat accesul la justiție al clientului (reducerea va fi de maximum 30%, cu aprobarea decanului baroului);
- plata onorariilor minimale nu va putea fi eșalonată pe mai mult de un an;
- regulile privind onorariile minimale nu vor fi trecute cu vederea nici dacă se percepe un onorariu de succes;
- la clienții persoane juridice, onorariile minimale vor fi cu 50% mai mari”.