
Prima sesiune se desfășoară între 7 și 20 decembrie 2017, iar a doua între 5 și 19 iulie 2018. Absolvenții învățământului postliceal (nivelul 5 de calificare) își pot obține certificatele de calificare profesională în sesiunea ianuarie – februarie 2018, mai exact în perioada 29 ianuarie – 14 februarie 2018. În același timp, absolvenții stagiilor de pregătire practică (nivelul 3 de calificare) vor susține probele de examen în intervalul 14-15 mai 2018, rezultatele fiind afișate în data de 16 mai. Pentru certificarea calificării maiștrilor militari (nivel 5), calendarul include perioada 4 iunie – 20 iulie 2018, în vreme ce pentru calificarea profesională asistent medical generalist (învățământ postliceal – nivel 5 de calificare), examenele sunt programate în perioada 6 – 23 august 2018.
Examenele constau în susținerea unor probe practice și scrise. Detalii referitoare la calendarele de examen aferente tuturor calificărilor profesionale pe carele pot obține absolvenții din învățământul profesional în anul școlar 2017-2018 pot fi consultate în ordinul de ministru propriu-zis.

