Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Sudiți, din comuna Poșta Câlnău. Din primele date primite de la IPJ Buzău, minorul în vârstă de 9 ani ce se deplasa cu bicicleta pe un drum lateral din localitatea Sudiți, nu s-a asigurat corespunzător la pătrunderea pe DJ 220 și a fost acrosat de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Mânzălești, care circula pe direcția Buzău către Zărnești. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a copilului, care a fost transportat la spital. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurarilor în care s-a produs evenimentul.