FIRMELE CARE DESFĂȘOARĂ ACTIVITĂȚI DE EXPLOATARE FORESTIERĂ SUNT ÎN VIZORUL AUTORITĂȚILOR BUZOIENE

de Stiri Buzau Media

    În urma inundațiilor din vara acestui an, 13 societăți, din 5 localități ale județului Buzău au fost verificate, iar neregulile au și început să apară. Reprezentanții comisiilor care au efectuat aceste verificări au împărțit amenzi și avertismente în stânga și în dreapta. Instituțiile locale care au participat la aceste controale sunt Apele Române, Inspectoratul Județean de Politie, Directia Silvica, ITM, Garda de Mediu precum și Garda Forestieră. Verificările au fost făcute la solicitarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Române Buzău, ca urmare a pagubelor produse de precipitațiile abundente din vara acestui an.

Fiecare instituție reprezentantă în comisie a realizat controale în funcție de atribuțiile specifice de control. Verificările făcute de reprezentanții Apelor Române au scos la iveală unele nereguli care au fost imediat sancționate fie cu amenzi, fie cu avertismente. Totodată au fost stabilite termene de conformare care au fost verificate ulterior. Sancțiunile aplicate celor 13 firme care desfășoară activități de exploatare forestieră sunt după cum urmează:

  • ABA Buzău Ialomița – 4 avertismente au fost date unui număr de patru societăți care își desfășurau activitatea în localitățile Nehoiu, Siriu și Gura Teghii
  • Garda Forestieră Județeană Buzău a dat amenzi în 4 dintre situații, valoarea acestora ridicându-se la 20.000 de lei. Firmele sancționate cu amenzi își desfășurau activitatea în zona Lopătari. Neregulile semnalate vizau pentru activitatea de depozitare a materialelor lemnoase.
  • ITM Buzău a dat un avertisment pentru neconformități semnalate la activitatea de instruire periodică în domeniul SSM și o amendă de 1500 de lei pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă. Totodată au fost dispuse 10 măsuri cu termene de intrare în legalitate.

Din cele 13 societăți care desfășoară activități de exploatare forestieră pe raza județului nostru, 2 erau din Covasna. În perioada următoare, astfel de acțiuni vor continua, iar zona de munte a județului Buzău va fi permanent ținută sub observație.

Știri despre: