
Totodată, poliţiştii locali cu atribuţii pe linie rutieră au acționat pentru fluidizarea traficului rutier în intersecțiile aglomerate, efectuând controale specifice pentru respectarea de către conducătorii auto a semnificației indicatoarelor rutiere care reglementează oprirea, staționarea, precum și accesul interzis, pe Bdul. Nicolae Balcăscu, Bdul. Stadionului, Bdul. Mareșal Averescu, dar și pe străzile Alexandru Marghiloman, Frăsinet, Chiristigii Spiru Haret și Independenței. De asemenea, polițiștii au depistat 6 autoturisme abandonate. În urma activităților desfășurate au fost constatate și aplicate 191 sancțiuni contravenționale.
Compartimentul Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal, a întreprins verificări pentru solutionarea sesizarilor primite în scopul respectării disciplinei în construcții precum și pentru verificarea stadiului lucrărilor de desființare a unor clădiri. Au fost date 4 amenzi și s-a dispus sistarea lucrărilor până la intrarea în legalitate. Totodată, polițiștii locali de la Compartimentul Protecția Mediului au verificat în teren sesizările buzoienilor, monitorizând toate cartierele în vederea depistării persoanelor care depozitează deșeuri menajere sau deșeuri provenite din construcții pe domeniul public. 24 de sancțiuni contravenționale au fost împărțite de către polițiștii locali.
Împreună cu S.C RER Ecologic Service S.A Buzău, au acționat, pe raza municipiului pentru depistarea persoanelor care încalcă prevederile Hotărârii de Consiliu Local privind accesul și deplasarea vehiculelor cu tracțiune animală, cât și a celor trase sau împinse cu mâna, pentru transportul deșeurilor, precum și colectarea sau ridicarea de către persoane neautorizate a deșeurilor de orice natură depozitate la platformele de colectare a deșeurilor menajere. 5 persoane au depistate și amendate iar bunurile reciclabile si a vehiculele trase sau împinse au fost confiscate.
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Inspecție Comercial au verificat 11 agenti economici, în vederea obținerii avizului pentru stabilirea programului de funcționare. Totodată, au desfăsurat acțiuni de control în Piața Centrala “Av Stan Sararu”, Piața Micro 5, Piața Micro 14 și Piața Crâng, pentru prevenirea şi combaterea comerţului stradal neautorizat. Au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale. 


