Pe viitor, kilometrajul și daunele suferite de automobilele second hand vor putea fi verificate prin SMS

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: Cars.ro
Sursa foto: Cars.ro

Piața auto second hand din România a fost în ultimii ani subiectul unor dezbateri aprinse cu privire la falsificarea sau ascunderea unor informații relevante asupra uzurii sau stării tehnice a unui autovehicul. În acest sens, conducerea Autorității de Supraveghere Financiară și Registrului Auto Român a discutat recent despre susținerea în implementarea și derularea a trei proiecte importante cu impact asupra a 7,6 milioane de autovehicule din România.

Primul proiect se referă la efectuarea inspecțiilor tehnice de siguranță pentru vehiculele cu avarii ale sistemelor de siguranță rutieră. Autoritatea de Supraveghere Financiară  anunță într-un comunicat faptul că în Strategia pentru Siguranța Rutieră, precum și în Planul de implementare a acesteia, adoptate prin Hotărârea de Guvern nr. 755/2016, este prevăzută creșterea siguranței rutiere prin îmbunătățirea stării tehnice a parcului auto, iar una dintre măsuri presupune introducerea inspecției tehnice de siguranță pentru repunerea în circulație a vehiculelor implicate în accidente rutiere majore.

Această măsură presupune ca unui autovehicul, ale cărui sisteme de securitate rutieră sunt grav avariate în urma unui accident, să i se suspende inspecția tehnică periodică (ITP), urmând ca după efectuarea reparației să i se efectueze o verificare a conformității stării tehnice. Dacă în urma acestei verificări, autovehiculul îndeplinește cerințele funcționale și dimensionale, inspecția tehnică periodică (ITP) reintră în valabilitate. Această verificare va fi obligatorie doar pentru autovehiculele care au anumite tipuri de avarii ce pot pune în pericol siguranța rutieră. Măsura va avea consecințe asupra tuturor autovehiculelor.

Al doilea proiect se referă la constituirea corpului constatatorilor de daună independenți. Acest proiect vine în completarea Normei RCA și va presupune liberalizarea acestei meserii, asigurându-se condițiile de independență, pregătire profesională și răspundere a viitorilor constatatori de daună. În următoarele luni va începe dezbaterea pe acest subiect, urmând ca în trimestrul trei al acestui an proiectul să devină funcțional. Acest proiect se referă la un serviciu care va fi pus la dispoziție de către Registrul Auto Român, cu sprijinul ASF, pentru o informare rapidă, corectă și transparentă a cumpărătorilor de autovehicule la mâna a doua.

Practic, printr-un sms transmis către Registrul Auto Român, cumpărătorii pot afla date despre istoricul de kilometri ai unui autovehicul, eventuale deficiențe avute în timp ale acestuia, precum și informații generale despre daunele înregistrate de către acel autovehicul. Autoritatea de Supraveghere Financiară, în limitele furnizării unor informații care se supun reglementărilor de protecție a datelor, va sprijini acest proiect prin transmiterea de informații privind cazierul de daune al fiecărui autovehicul pentru care a fost deschis vreun dosar de daună.