
În mod cert, România a făcut progrese extraordinare în domeniul justiției, lucru recunoscut și de oficialul european însă, acesta din urmă a remarcat că mai avem, după acest maraton de mai bine de 10 ani, încă 500 m și că nu este momentul acum să ne oprim sau să dăm înapoi. Cred cu tărie, ca și oficialul european, că România poate îndeplini recomandările din MCV și că, la finalul anului 2019, acest mecanism poate înceta dacă dăm dovadă de extremă seriozitate în ceea ce privește modul de abordare al statului de drept. De asemenea, consider că românii au nevoie, în mod evident, de a discuta prioritar despre slujbe și justiție socială fără a fi nevoiți să vorbească despre reforme în justiție, cu atât mai mult cu cât aceste reforme nu ar trebui să vizeze binele politicienilor, aceasta însemnând că statul de drept funcționează efectiv. Mai arăt faptul că această Comisie Specială și-a dovedit limitele, atâta timp cât a fost nevoie ca un oficial european să vină și să-și declare, încă o dată, disponibilitatea la dialog și să sugereze că o comunicare și o consultare mai amplă cu Comisia de la Veneția, cu experți europeni sau cu GRECO sunt necesare, întrucât aceste entități ne-ar putea ajuta. Cred astfel că independența justiției trebuie să fie una totală, fără posibilitatea politicului de a influența în vreun mod mecanismele din domeniu” menționează senatoul PMP Buzău, Dorin Bădulescu.

