Să ne reamintim de evenimentele care s-au produs în România, pe 4 aprilie

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:cersipamantromanesc

Pe 4 aprilie 1944, în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial, are loc bombardamenul masiv al Bucureştiului de către aviaţia agnlo-americană. Un număr de 220 bombardiere B-17 (numite Fortărețe zburătoare) și 93 bombardiere B-24 (Libertador),  au intrat în spațiul aerian al României, venind din Italia. Și au făcut prăpăd.

Sursa foto:cersipamantromanesc

1459: Tratat de pace între Ștefan cel Mare, domn al Moldovei (1457–1504) și reprezentantul Poloniei, Andrei Adrowasz. Se prevedea încetarea stării de război între Moldova și Polonia, îndepărtarea lui Petru Aron de la hotarele Moldovei, recunoașterea suzeranității polone de către Ștefan

1535: Înţelegere antiotomană dintre voievodul Moldovei, Petru Rareş, şi Ferdinand de Habsburg

1646: Se menţionează o moară de hârtie înfiinţată de voievodul Ţării Româneşti, Matei Basarab

1736: A murit Petru Seghedinaţ – conducătorul răscoalei din 1735

1815: A fost sfinţită biserica nouă de lemn din satul Pociumbăuţi, ţinutul Iaşi, Basarabia ţaristă

1876: Ciprian Porumbescu este ales în fruntea Societăţii „Arboroasa”, iniţiată de un grup de studenţi români de la Universitatea din Cernăuţi

1877: La Bucureşti, România, ia fiinţă Societatea Ştiinţelor Medicale în frunte cu preşedintele Alexandru S. Marcovici

1877: Are loc semnarea la Bucureşti, România, a Convenţiei româno-ruse, prin care se permitea armatelor ruseşti trecerea pe teritoriul României spre Balcani

1902: Se încheie la Bucureşti, România, Tratatul secret de alianţă româno – austro-ungar

1915: S-a născut Vasile Florescu, teoretician, critic literar român

1919: A murit Ioan Ciordaş – avocat, delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, membru al Marelui Sfat Naţional

1920: Consiliul Dirigent al Transilvaniei se desfiinţează printr-un decret-lege, atribuţiile acestuia trecînd asupra guvernului regal

1920: A fost realizat primul film românesc de desen animat „Păcală în Lună”

1921: S-a înființat, la București, Institutul de seruri și vaccinuri „Dr. Ion Cantacuzino”

1930: Constanin Stere, alături de grupul condus de el se retrage din Partidul Naţional-Ţărănesc din România şi constituie Partidul Ţărănesc-Democrat

1931:Se crează Banca Agriculturii Româneşti din România

1931:În România are loc demisia guvernului naţional-ţărănesc prezidat de G.G.Mironescu

1933: S-a născut Ștefan Tapalagă, actor român de teatru și film

1944: În România, are loc înlăturarea lui Ştefan Floriş din funcţia de secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român

1938: S-a născut Aristide Buhoiu, realizator TV, scriitor român

1946: România reia relaţiile diplomatice cu Cehoslovacia

1941: S-a născut Viorel Savin, dramaturg și critic literar român

1942: A murit Gheorghe Adamescu, istoric literar român, membru al Academiei Române

1961: A murit Simion Stoilov, matematician român, membru al Academiei Române

1968: S-a născut Radu-Cătălin Drăguș, politician român

1972: A murit Gheorghe Atanasiu, fizician român

1992: A murit Vintilă Horia, scriitor român

2003: A fost inaugurat Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București