Salarii da, pensii ba

de Stiri Buzau Media

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat recent, că salariile bugetarilor vor fi plătite înainte de Paşte. În ceea ce privește pensiile, prim-ministrul a spus că acestea nu vor putea fi încasate decât după sărbătorile Pascale. „Salariile vor intra săptămâna aceasta, înainte de Paşte, pensiile nu. De obicei, pensiile se plătesc între 14 şi 27 ale lunii. Dacă le dăm acum, va fi o perioadă foarte mare până când pensionarii vor lua următoare pensie. În plus, abia am terminat cu pensiile pe luna trecută. Este foarte greu să tipărim fluturaşii de pensie”, a declarat Viorica Dăncilă. Pe de altă parte, nu toți bugetarii primesc salarii de Paște. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat miercuri că vor primi salariile înainte de Sărbătorile pascale doar bugetarii care au solicitat acest lucru. Bugetarii care au cerut. Asta este ceea ce doamna prim-ministru a spus foarte clar. Pentru că asta au solicitat. Nu poţi să-i dai celui care nu solicită. Cei care nu au făcut solicitare nu primesc mâine. Primesc când au data de salariu. (…) Din punctul de vedere al Ministerului de Finanţe, noi am comunicat şi discutat de fiecare dată cu fiecare structură centrală în parte şi am creat acel ordin de ministru în care sunt stipulate toate acele structuri care au decis să dea salariul în data de 5 aprilie. Acesta a fost atributul Ministerului de Finanţe, asta am făcut”, a afirmat Teodorovici la Parlament.

Știri despre: , ,