La începutul anului, mai exact pe data de 9 ianuarie, în cadrul unui program derulat la nivel național de Ministerul Sănătății, Spitalului Județean de Urgență Buzău i-au fost atribuite atât un aparat RMN cât și un sistem informatic utilizat pentru stocarea, recuperarea, prezentarea şi partajarea datelor de imagistică medical. Peste doar câteva zile, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, noua aparatură va fi montată în spital şi va putea deservi buzoienii aflaţi în suferinţă. În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean, aleșii au aprobat decontarea de către Spitalul Județean de Urgență Buzău a amenajărilor și îmbunătățirilor aduse spațiului de către operatorul privat care a administrat centrul RMN care a funcționat până acum în incinta spitalului.
[bs-quote quote=”Spațiul va avea aceeași destinație cu cea pe care a avut-o până acum, așa că nu a fost nevoie să aducem foarte multe îmbunătățiri, acest lucru fiind făcut de administratorul privat care a administrat centrul RMN și este normal să îi decontăm banii investiți, dat find că spitalul va beneficia de acum înainte de adaptările și imbunătățirile aduse. Mai este și o altă poveste. Dacă în maxim două luni nu găseam locația necesară, atunci noi am fi pierdut acest aparat și ar fi mers la un alt spital județean. Este un lucru foarte important.” style=”default” align=”center” author_name=” Petre Emanoil Neagu” author_job=” președinte Consiliul Județean Buzău” author_avatar=”http://buzaumedia.ro/wp-content/plugins/blockquote-pack-pro/img/other/steve-jobs.png”][/bs-quote]