Tragedie în localitatea Aldeni, comuna Cernătești! Două persoane au murit după ce au fost înțepate de albine

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:BBCNews

Un apel la 112 a pus autoritățile locale în alertă. Trei  apicultori din comuna Berca au încărcat mai mulți stupi într-un pavilion auto, pentru transport pe timpul nopții în zonă. Două persoane de 42 și 33 au murit  după ce au fost înțepate de albine. Nenorocirea s-a produs în jurul orei 10:00. La locul solicitării au ajuns reprezentanți ai autoritătii locale, echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) apicultori, polițiști și jandarmi, pentru a izola zona, dar mai ales populația.

,,Am fost anunțat în jur de ora 10:00 de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență despre acest incident și, prin urmare, pentru mine a fost o situație de urgență. Imediat am anunțat în jur apicultorii, care sunt foarte mulți la ora asta pentru că este zonă de salcâm. Au fost vreo 12 apicultori echipați care au încărcat în mașină stupii care erau căzuți și i-au legat cu chingi. Incidentul s-a produs pe o uliță de la noi, undeva la 700 de metri de drumul județean, undeva aproape de pârâul Slănic. Am vreo două case mai izolate mai aproape de pârâul Slănic și i-am anunțat pe oameni să stea în case până se liniștește situația. Pericolul a fost înlăturat, nu mai sunt probleme. Se așteaptă venirea serii pentru ca stupii să fie mutați”, a menționat pentru BuzăuMedia, primarul comunei Cernătești, Petrache Mîrzea.

Pentru ca albinele să nu devină agresive, stupii sunt transportați pe timpul nopții. Cei trei bărbați plecaseră de cu seară din Brăila, dar din cauza distanței mari au ajuns în județ, abia în dimineața următoare, pe lumină. ,,Stupii nu au fost asigurați cu chingi iar la intrare în satul Aldeni comuna Cernatești, pe un drum sătesc câțiva  stupi au căzut, iar în încercarea de a-i pune un pavilion albinele i-au înțepat pe bărbați. Două persoane au murit în urma înțepăturilor, iar a treia a fost transportată la spital. Zona a fost izolată.Au intervenit persoane specializate cu costume-apicultori, stupii au fost puși în pavilion, iar în zonă se află o echipă de cercetare a IPJ Buzău”, a declarat pentru BuzăuMedia, prefectul județului Buzău, Carmen Ichim.

Din ultimele informații oferite de șeful secției UPU Buzău, doctor Adrian Zoican, al treilea bărbat, care a fost înțepat de albine, se află acum în afara oricărui pericol. Deși corpul acestuia era plin de înțepături, medicii au reușit să-l stabilizeze. Bărbatul decedat a fost găsit lângă pavilion purtând costum de apicultor însă fără masca necesară. Fața acestuia era plină de înțepături. În cauză a fost întocmit dosar penal sub coordonarea procurorului de caz. Se efectuează cercetări pentru clarificarea tuturor cauzelor și împrejurărilor care au dus la tragicul eveniment.