
Plata pensiilor
Conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, plata pensiei se face lunar. Pensia se plătește personal titularului, tutorelui sau curatorului acestuia, persoanei căreia i s-a încredințat ori i s-a dat în plasament copilul urmaș sau, după caz, mandatarului desemnat prin procură specială. Plata pensiei se face, în funcție de opțiunea pensionarului, după cum urmează:
- la domiciliul pensionarului, în condițiile stabilite prin convențiile încheiate între CNPP și Poșta Română;
- în cont curent sau în cont de card, în condițiile stabilite prin convențiile încheiate între CNPP și băncile comerciale, precum și între CNPP si alte instituții de credit, conform legii.
- În situația beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plății drepturilor bănești la domiciliu, Poșta Română remite lunar acestora drepturile bănești și documentul de plată întocmit de CNPP.
În situația beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plății în cont curent sau în cont de card, documentul de informare cu privire la sumele plătite, întocmit de CNPP, este transmis lunar la domiciliul acestora, cu serviciul de corespondență standard.

