La București, pe 7 iunie 1886 s-a născut Henri Coandă, fiind al doilea copil al unei familii numeroase. Tatăl lui a fost generalul Constantin Coandă, fost profesor de matematică la Școala națională de poduri și șosele din București și fost prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp în 1918. Henri Coandă a intrat in istorie ca pionier al aviației cu reacție. Omul de știință român a construit și testat primul avion cu reacție și a descoperit fenomenul aerodinamic numit “efectul Coandă”.
1535: Prima atestare documentară a localităţii Drăgăşani, judeţul Vâlcea
1602: Începe construcția Mănăstirii Secu (Neamţ); ctitor, vornicul Nestor Ureche
1886: La Bucureşti, a fost încheiat primul Tratat de comerţ între România şi Elveţia, prin care cele două ţări îşi acordau clauza naţiunii celei mai favorizate
1893: S-a născut Ludovic Feldman, muzician evreu din România
1923: A fost adoptată Legea privind înfiinţarea Facultăţii de Farmacie pe lângă Universitatea din Bucureşti (inaugurată oficial la 15 octombrie 1923)
1930: În România, regenţa instituită la moartea regelui Ferdinand I, demisionează
1947: A luat ființă, prin ordinul Ministrului Armatei, Mihail Lascăr, clubul sportiv ASA București, din 1961 Steaua București
1947: Reforma agrară din 23 martie 1945 este declarată prin lege „act de guvernământ”, punându-se astfel capăt numeroaselor acţiuni judecătoreşti intentate de foştii proprietari expropriaţi unor ţărani împroprietăriţi
1953: A murit Ion Flueraș, politician român
1958: La București, atleta Iolanda Balaș a stabilit recordul mondial la săritura în înălțime – 1,78 metri
1960: S-a născut Radu Duda, Alteța Sa Regală Radu, Principe al României
1969: S-a născut Alina Astafei, atletă română stabilită în Germania
1990: Curtea Supremă de Justiţie a validat alegerea ca preşedinte al României a lui Ion Iliescu
1990: A fost semnată Convenţia de constituire a Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa” (CNS „Cartel Alfa”)
1993: A apărut, la Bucureşti, primul număr al cotidianului „Jurnalul Naţional”
1994: Senatul României a adoptat legea privind privatizarea prin metoda MEBO
2002: A murit George Ioan Dănescu, general și politician român
2009: Alegeri pentru Parlamentul European în România, 2009