În perioada 18 – 20 iunie 2018, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Neron Lupașcu” al județului Buzău organizează faza zonală a “Competiţiei de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat”, ediţia 2018. La această competiție vor participa cele mai bune echipe de salvatori din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din județele: Buzău, Vrancea, Bucureşti-Ilfov, Constanţa, Galaţi, Brăila şi Tulcea. În concursul care cuprinde două probe, respectiv „Descarcerarea din vehicule” şi „Acordarea primului–ajutor calificat”, pompierii paramedici îşi vor dovedi cunoştinţele, abilităţile şi experiența profesională. Activitățile se vor desfășura în municipiul Buzău, în parcarea Kaufland din strada Frăsinet, nr 15 după următorul program:
Ziua I – 18 iunie
15:00 – 16:30 – Prezentarea şi cazarea loturilor participante;
16:30 – 18:30 – Şedinţă tehnică cu şefii de loturi;
18:30 – 19:30 – Instruirea evaluatorilor.
Ziua II – 19 iunie
08:30 – 09:00 – Festivitatea de deschidere;
09:30 – 16:30 – Desfășurarea probelor de concurs.
Ziua III – 20 iunie
08:30 – 13:30 – Desfășurarea probelor de concurs;
13:30 – 14:30 – Centralizarea rezultatelor și realizarea clasamentelor;
14:30 – 15:30 – Festivitatea de premiere și închiderea competiției.
Cele șapte echipaje de pompieri se vor întrece pentru câștigarea primului loc pe podium, statut care permite actul final al competiţiei, şi anume în cadrul Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat. Pe parcursul celor două probe, echipajele vor lucra simultan, evaluatorii punctând echipele participante pentru îndemânare, rapiditate și respectarea tehnicilor și procedurilor specifice.În ultima zi a competiţiei vor avea loc două probe cu scenarii mai complexe faţă de prima zi, între primele echipaje calificate după desfăşurarea probelor din prima zi de concurs.
Fiind primul eveniment de acest gen care se organizează la nivelul județului, buzoienii sunt invitați să participe în număr cât mai mare, să se bucure de întrecerea militarilor, să vadă autospecialele și echipamentele folosite la intervenție și să urmărească în mod real intervenţiile structurilor profesioniste de intervenţie ale loturilor participante, atât pentru descarcerare, cât şi pentru acordarea primului ajutor calificat în rezolvarea unor scenarii complexe și inedite.