
Cel mai aşteptat moment al festivalului de Drăgaică a fost cel al recitalului maestrului Benone Sinulescu. Îndrăgitul interpret i-a purtat pe spectatori într-o călătorie muzicală de suflet. Cele mai frumoase cântece din repertoriul întregii sale cariere artistice au bucurat inimile iubitorilor acestui gen muzical. La cea de-a doua ediție a Festivalului Național Concurs de Muzică Populară ”Benone Sinulescu”, emoții au avut și tinerii interpreţi de muzică populară care au cântat pe scena sălii Consiliului Judeţean Buzău, în cadrul concursului de folclor. Juriul a fost condus de atistul Benone Sinulescu.
Cele două zile, cât a durat acest eveniment, au adunat mii de oameni, numai 30.000 de persoane în ultima zi a festivalului. În calitate de invitat special, cunoscutul moderator tv Dan Negru a prezentat Gala de premiere alături de maestrul Benone Sinulescu. La final, organizatorii au tras linie și au concluzionat că ediia din acest an a fost un real succes. ,,A trecut și cea de-a doua ediție a festivalului Benone Sinulescu. A fost un succes extraordinar. Cred că în ultima zi de festival au fost cei mai mulți buzoieni care au fost vreodată la un eveniment la Drăgaică: peste 30.000 de oameni, o mulțime de copii și tineri până în 18 ani, pentru că pe ei nu-i contabilizăm deoarece nu plătesc acel bilet de intrare. Lumea s-a bucurat foarte mult de ceea ce am putut să oferim prin muzica popular de excepție, a marilor artiști ai României, în frunte cu Benone Sinulescu. Ne întoarcem la tradiții, încercăm să valorificăm marii artiști, marile valori a acestei nații și, de ce nu, a comunității noastre buzoiene”, a declarat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

