Din această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă. Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure. Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.
Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc. Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase. În această zi, în mediul rural există obiceiul ca mamele să pregătească şi să dăruiască talismane pentru fiicele lor (o punguţă roşie în care se păstrează câte un căţel de usturoi şi frunze de pelin).
Talismanul este purtat timp de trei zile pentru ca fetele să fie apărate de farmece şi de iele, care le-ar fura norocul. Prin tradiţie, femeile nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi la viaţa veşnică din familia respectivă. După această zi, tinerele fete au voie să mănânce mere ; în schimb, vârstnicele din familie „au dezlegare” la mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie.