
De asemenea, în urma precipitațiilor masive și a viiturilor, barajul Izvorul Mocearului din care se asigura apa potabilă pentru 1700 de săteni din Cănești și Chiliile s-a colmatat cu aluviuni, pietriș și resturi vegetale, ceea ce a dus la oprirea furnizării apei pentru consumatorii din zonă. Pe 30 iunie, la fața locului a ajuns și secretarul de stat în M.A.I., Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, care împreună cu autoritățile buzoiene a stabilit măsurile necesare pentru remedierea problemelor apărute: aducerea de utilaje și lucrători pentru refacerea podului de tuburi peste râul Sărățel, asigurarea unui transport de 2600 litri de apă minerală din rezerva de stat a Guvernului și distribuirea acesteia către localnici, precum și dislocarea unui număr de aproape 100 de cadre ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Buzău și Diviziei 2 Infanterie ”Getica” și pompieri, cu uneltele necesare și motopompe, care să efectueze decolmatarea bazinului de apă potabilă.
Șase ore mai târziu, a fost reluat traficul auto între Șuchea și Trestioara și pietonal către celelalte două sate, Crevelești și Budești, iar trei utilaje acționează în continuare pentru refacerea căii de rulare a mașinilor pe DC 94. În cursul acestei seri, militarii care au primit și sprijinul unor localnici au raportat încheierea operațiunii de decolmatare a sursei de apă potabilă Izvorul Mocearului.

