Administrația locală are planuri mari pentru revigorarea sportului buzoian. Mai exact, municipalitatea investește atât în jucători, cât și în staff-ul tehnic, atât la sporturile de echipă- fotbal, rugby, volei- cât și la sporturile individuale- atletism, tenis de masa, șah. Totodată, lucrările de reabilitare a Stadionului Gloria sunt în toi. La acest moment se muncește la suprafața de joc, unde va fi realizat și un sistem de drenaj. ,,Noi am promovat în divizia C, o victorie mare pentru Buzău, pentru că ne-am propus să revigorăm sportul buzoian. Pentru fotbal cel puțin, dorim ca anul viitor să ajungem în Divizia B și de ce nu, pe urmă să ne batem pentru accederea în Liga Națională. Transformăm stadionul Gloria într-unul modern, cu un gazon la nivelul celor mai bune pe plan național. În același timp s-au mai adus și jucători importanți. Pentru celelalte echipe, mă refer la handball fete, vin deja de la o discuție cu viitorul antrenor principal. Se întărește staff-ul tehnic. Săptămâna viitoare va avea deja loc cantonamentul de la Grădiștea. La fel la rugby s-au întărit atât echipa, cât și staff-ul tehnic. Pe sporturile individuale, că vorbim despre atletism, unde iată, Marina Baboi a ajuns în semifinalele unui campionat mondial, că vorbim de gimnastică, de șah, de tenis de masă, sau de volei, vom avea din această toamnă două echipe – și la fete, și la băieți – care vor juca” ”, a menționat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. După ce modernizarea arenei din Buzău se va încheia, aceasta va fi una la standardele primei ligi, dar va putea organiza şi meciuri internaţionale ale echipelor naţionale, la nivel de juniori şi tineret.