Preot al lui Dumnezeu la Templul din Ierusalim, învăţător al Legii Vechi, trăind în viaţă curată şi păzind poruncile dumnezeieşti, Sfântul Prooroc Zaharia a fost ales, în sfatul cel veşnic al Treimii, să fie tatăl Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul lui Hristos. Pentru această vrednicie, Biserica a rânduit pomenirea lui, în fiecare an, la 5 septembrie. Sfântul Prooroc Zaharia a fost preot în Ierusalim, pe vremea împărăţiei lui Irod. El făcea parte din neamul lui Abia, a opta ceată preoţească a poporului evreu.
Este bine de ştiut că împăratul David, văzând că seminţia lui Aaron – singura familie pe care Moise o rânduise să slujească la Templu – crescuse aşa de mult, încât preoţii nu puteau ţine slujbele împreună, a hotărât să o împartă în douăzeci şi patru de cete. Astfel împărţite, cetele preoţeşti erau rânduite să slujească la Templu câte o săptămână fiecare, prin tragere la sorţi; cetei lui Abia i-a revenit a opta săptămână. Această tradiţie s-a păstrat până la dărâmarea Tempului din Ierusalim. Aşadar, născut din familia lui Abia, Zaharia făcea parte din ceata a opta, fiind Mare Preot al acesteia.
Ucis împreună cu cei 14.000 de prunci
În Evanghelia după Matei se găsesc următoarele cuvinte ale Mântuitorului adresate fariseilor: „Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar“ (Matei 23, 35). Scriitorul bisericesc Origen (secolul al III-lea) susţine că, în acest pasaj biblic, Zaharia este aceeaşi persoană cu tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, în contradicţie cu alţi interpreţi, care spuneau că ar fi vorba de un alt Zaharia. Opinia lui Origen este, însă, susţinută şi completată de câteva scrieri apocrife (necanonice), lucrări ce ne oferă singurele informaţii despre moartea Sfântului Prooroc Zaharia. Astfel, se spune că Sfântul Zaharia a fost omorât la porunca împăratului Irod. Acesta şi-a trimis soldaţii ca să omoare toţi pruncii, în vârstă de doi ani şi mai jos, în speranţa de a-l ucide şi pe Mesia, de a cărui naştere a fost vestit de către magi. Ştiind de naşterea minunată a lui Ioan şi crezând că însuşi Ioan ar putea fi Mesia, a poruncit soldaţilor să îl caute şi să îl omoare. Între timp, însă, Elisabeta l-a luat pe Ioan şi a fugit, ascunzându-se în munţi, de cealaltă parte a Iordanului. Negăsind pruncul, soldaţii au fost trimişi la proorocul Zaharia, pentru a le spune unde este ascunzătoarea. Cum nu au primit nici un răspuns, Sfântul Prooroc Zaharia a fost pe loc omorât cu sabia, în ziua în care fusese rânduit să slujească la Templul din Ierusalim. Sângele lui s-a scurs „între altar şi templu“, aşa cum aminteşte şi Sfântul Evanghelist Matei. Moaştele lui se găsesc în Ierusalim, la Yad-Avshalom, alături ce cele ale lui Simeon cel Bătrân, după cum arată o inscripţie datând din secolul al IV-lea, descoperită în anul 2003.
Zaharia şi Elisabeta, model de părinţi
Curăţia vieţii, slujirea lui Dumnezeu şi urmarea voii Lui le conturează Sfântului Prooroc Zaharia şi Sfintei Elisabeta un portret de părinţi model. Stăruinţa lor în rugăciunea de a naşte prunci şi răspunsul binecuvântat al lui Dumnezeu îi face exemplu de urmat al tuturor familiilor. Jertfelnicia lor şi moartea mucenicească pentru copil, în numele lui Hristos, reprezintă modelul oricărui părinte bineplăcut înaintea lui Dumnezeu, iar rodul lor binecuvântat, Sfântul Ioan Botezătorul, este mărturia cea mai puternică a sfinţeniei acestei familii. Se adevereşte, astfel, cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sfinte sunt“.
