Elicopter SMURD solicitat pentru a prelua unul dintre răniții din accidentul de la Căldărușanca

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: Arhiva

 

Sursa foto: Arhiva

Din primele informații oferite de IPJ Buzău, în accidentul de pe DN2E85, din localitatea Căldărușanca au fost implicate o dubiță și un autoturism. La fața locului au fost trimise o autospeciala de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD și un elicopter SMURD, trimis de IGSU precum și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean. Se pare ca în urma accidentului sunt 4 victime din care o persoană încarcerată. Din cauza leziunilor foarte grave suferite de aceasta din urmă s-a solicitat un elicopter SMURD, care a preluat-o pentru a transporta la un spital din Capitală. Două persoane conștiente au fost preluate de ambulanțele Serviciului de Ambulanță Județean. Din păcate, pentru o altă persoană aflată într-una dintre mașinile implicate în accidentul de la Căldărușanca, salvatorii nu au putut face nimic decât să constate decesul. Traficul pe DN2E85 s-a redeschis, dar se circula alternativ.