
Nota de fundamentare a proiectului nu cuprinde sumele aferente acestei creșteri, efortul bugetar, ci se menționează că măsura a fost luată după negocierile cu patronatele și sindicatele din Consiliul Tripartit. În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit la 1.900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,666 ore, în medie pe lună în anul 2018, reprezentând 11,40 lei/oră, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Prin actul normativ propus se prevede ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 2.050 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2019, pentru un program complet de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, ceea ce reprezintă o creștere de 7,9 % față de luna decembrie 2018.
ART. 1 – “Începând cu data de 1 ianuarie 2019, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, se stabilește la 2.050 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 167,333 ore, în medie, pe lună, în anul 2019, reprezentând 12,251 lei/oră“.
ART. 2 – “La data prevăzută la art. 1, Hotărârea Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 29 noiembrie 2017, se abrogă“.
Datele INS arată că aceasta este a șaisprezecea majorare a salariului minim, în ultimii 10 ani. Peste 1,3 milioane de angajați sunt plătiți cu această sumă, cei mai mulți dintre ei lucrând la firme private. Proiectul este pus în dezbatere pentru 10 zile, până la data de 6 octombrie, apoi va fi adoptat de Guvern.

