Agenția Națională de Administrare Fiscală va trimite notificări cetățenilor care și-au redirecționat 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și pensii pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult, conform unui proiect de Ordin publicat pe data de 1 octombrie pe pagina de internet a instituției.

Contribuabilii care se încadrează în categoria formularelor 230 vor confirma, după ce primesc notificarea, căror entități au virat sumele. Ordinul nr. 1155/2016 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masivă a unor acte administrative fiscale şi procedurale, stabilește 28 de categorii de acte administrative fiscale şi procedurale, emise de organele fiscale centrale şi tipărite prin intermediul centrului de imprimare masivă, valabile fără semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal central, potrivit legii, şi stampila organului emitent, îndeplinind cerințele legale aplicabile în materie.
Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1155/2016 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masivă a unor acte administrative fiscale şi procedurale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 12 aprilie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
La articolul 2, după punctul 28 se introduce un nou punct, punctul 29, cu următorul cuprins: “29. Notificare privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult”.

