În vârstă de 44 de ani, Sorin Gheorghe a fost găsit fără suflare în locuința sa, având la mână un tensiometru, potrivit unor surse. Fostul subprefect a fost sunat în cursul zilei de mai multe ori de către membrii familiei, însă cum nu au reușit să ia legătura cu el, au mers la domiciliul acestuia unde l-au găsit fără viață.
Din luna mai 2012, Sorin Gheorghe a lucrat în cadrul Instituției Prefectului, unde a ocupat posturi precum director al Cancelariei, consilier juridic și subprefect. La sfârșitul lunii august, Sorin Gheorghe a fost eliberat din funcția de subprefect, locul său fiind luat de către generalul în rezervă Lucian Foca.
Sorin Gheorghe s-a născut la 1 ianuarie 1973, era absolvent al Facultății de Teologie din cadrul Universității București, în anul 1998 și al Facultății de Drept de la Universitatea Româno-Americană.