Prefectura Buzău anunță că în cursul acestei seri a fost confirmată existența virusului PPA, la un porc domestic mort într-o gospodărie din satul Amara, comuna Balta Albă, unde există un număr de 3 suine. Un al doilea porc care a murit în aceeași gospodărie, nu prezintă semne de infestare cu pestă porcină africană, iar al treilea – de asemenea fără simptome de PPA – a fost sacrificat preventiv.
Măsurile luate de autorități sunt dezinfecția totală atât în gospodăria menționată, cât și în cele învecinate, amplasarea a 2 dezinfectoare rutiere și pietonale în proximitatea gospodăriei, supravegherea zonei de către polițiști și jandarmi, pentru prevenirea transportului clandestin de porci sau carne și subproduse din carne.
Prefectul județului Buzău Carmen Ichim a convocat pentru marți, 16 octombrie, o ședință extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor pentru luarea tuturor măsurilor necesare în cazul noului focar. În acest moment, DSVSA Buzău informează că NU se impune sacrificarea preventivă a suinelor din zona de proximitate a focarului.